„Am doar 1.55m înălțime, ca atare atunci când aveam kilogramele în plus arătam foarte, foarte mare. Obișnuiam să fiu agresată datorită greutății excesive — când mergeam spre casă obișnuiam să ma intersectez cu mai multe grupuri de băieți care îmi spuneau lucruri urâte sau care își împingeau prietenii în mine. Lucrurile s-au agravat până la punctul în care evitam să merg pe traseul obișnuit spre casă. Cred că sunt destul de rezistentă psihic, dar după ce aceste lucruri s-au repetat de multe ori, uneori de către persoane pe care le cunoșteam, am devenit din ce în ce mai afectată. Am descoperit chiar grupuri de chat despre mine și greutatea mea. Persoanele respective erau foarte puerile și se comportau oribil, iar situația devenise foarte rea în anumite momente.
Mergeam la clase de balet o dată pe săptămână, dar până și acolo profesoara mi-a spus că sunt prea grasă pentru uniformă. Cred ca acest lucru m-a afectat destul de mult, că nu puteam să arăt la fel ca toți ceilalți într-o activitate care îmi făcea plăcere. Nici măcar nu îmi plăcea partea fizică a acelor antrenamente, uram sentimentul de a rămâne fără aer. Am început să lucrez la recepție într-o sală de fitness, ca atare în fiecare zi vedeam oameni cum vin și se antrenează. Mai mult, acești oameni veneau zi de zi. Eu nu am reușit să am așa ceva până atunci, un lucru pe care să îl fac constant, aproape zilnic. Am început să remarc că toate aceste persoane sunt încântate de ceea ce fac. Mai mult, am devenit prietenă cu cei care lucrau acolo (majoritatea antrenori) ca atare m-am gândit să încerc să văd despre ce e vorba.Am început cu cardio, deoarece credeam că este singura metodă prin care poți scădea în greutate, dar uram acele antrenamente. Nu îmi plăcea să transpir, mai ales că eram deja foarte conștientă de imaginea mea.”
“Stabilisem că vreau să slăbesc, acesta era obiectivul meu. Am început să fiu mai atentă la ce mănânc, la ingredientele din mâncare și la nutrienți. Eram atentă doar la acest aspect, fără să mă cântăresc. Pentru aproximativ un an și jumătate nu m-am urcat pe cântar deoarece nu voiam să știu câte kilograme am. Mă interesa mai mult aspectul din oglindă.
Aveam această voce în cap care spunea „Trebuie să fiu slabă”, care la final este o atitudine negativă, iar deși știam că este, nu mă puteam abține. Pentru o perioadă de timp mă limitam din punct de vedere a ceea ce mâncam. Spre exemplu nu mâncam paste luni la rândul pentru ca în capul meu pastele te îngrășau. Obișnuiam să mușc bucățele mici din mâncare doar pentru gust, după care să o scuip — voiam gustul, dar nu și caloriile. Am devenit foarte, foarte obsedată de calorii. Știam fiecare aliment pe de rost, câte calorii sunt într-un măr, câte într-o țelină… Totuși, de ce ai număra caloriile dintr-o țelină? Nu ieșeam să iau cina, m-am izolat. Prietenii mă invitau să ieșim la o cafea, iar eu spuneam nu pentru că mă gândeam la laptele dintr-un latte și la riscul că probabil îmi voi lua și o felie de tort lângă. Mai mult, că nu voi putea să stau lângă ei să îi văd cum mănâncă tort și să nu fac și eu asta. Deja începusem să îi înnebunesc pe toți cei din jurul meu.”
Mă simțeam puternică.
Cred că părinții mei se gândeau că femeile nu ar trebui să ridice greutăți și că această activitate este dedicată bărbaților, dar asta m-a motivat chiar mai tare — deoarece puteam să o fac. Puteam să ridic greutăți din ce în ce mai mari, simțind cum mușchii se întăresc.Când am început să fac antrenamente cu greutăți am realizat că pot mânca pentru a mă realimenta. Pot mânca pentru mine. A fost dificil și încă mă chinui uneori dacă ies la o cină mare… dar mă gândesc că mă bucur de viață. Pot trăi.”
“Nu mă gândeam într-un milion de ani că voi fi entuziasmată de ideea de a transpira și a rămâne fără aer. Acum știu că organismul meu poate duce. Pot alerga și pot ridica greutăți mari, pe care înainte colegii de muncă se ofereau să le ridice pentru mine.Ador ideea de a fi o femeie puternică. Sunt atât de fericită că mi-am făcut corpul mai sănătos decât credeam vreodată că va fi posibil. Pot face lucruri pentru ca nu le puteam face niciodată în trecut. Nu mă mai gândesc că trebuie să ma antrenez, pur și simplu vreau să o fac.
Sfatul meu pentru alte persoane… Dacă vreți să mergeți la sală, pur și simplu mergeți. Puneți căștile în urechi, purtați niște haine care vă plac. Poate că anumite persoane se vor uita la voi, dar asta e tot ce vor face. Stabiliți un plan de acțiune, uitați-vă la un video pe YouTube, apoi treceți la treabă. La final vă veți simți mult mai bine, mândri de voi. Ați făcut ceva în afara zonei voastre de confort.Dacă chiar nu puteți merge singuri/singure, luați cu voi un prieten, eventual o soră sau un frate! Antrenamentele în doi sunt chiar mai plăcute. Veți scăpa de solicitările acumulate. Nu vă gândiți la nimeni altcineva, pur si simplu concentrați-vă pe ce aveți de făcut.Pur și simplu trebuie să vă gândiți că aceste antrenamente sunt pentru corpul vostru; el merită mai mult decât ce ați făcut până acum cu el. Nu trebuie să îl răniți prin restricții sau supra-antrenare, dar trebuie să vreți să fie mai sănătos și să vă simțiți mai bine din interior. Nu veți scăpa de kilogramele în plus într-o săptămână. Dacă vreți să scădeți în greutate, va necesita timp. Trebuie să o vedeți ca pe un maraton și nu ca pe un sprint. Sună evident, dar chiar așa e. Cu fiecare săptămână ce trece vă veți simți mai sănătoși și mai fericiți, ca atare nu vă concentrați pe ce arată cântarul sau metrul de croitorie. Nu vă focusați doar pe obiectivul final. Mai bine setați-vă obiective mai mici, intermediare. Dacă ați alergat pentru un minut săptămâna trecută, încercați un minut și jumătate săptămâna următoare.Nu lăsați pe alții să vă influențeze negativ. Dacă sunt persoane care vă agresează sau spun lucruri negative, asta spune mai multe despre ei decât despre voi. Întotdeauna ma gândesc că ei au o problema de sine dacă chiar a fost necesar să îmi spună mie că sunt grasă. Evident că au probleme cu ei înșiși. Ideea de bază este să nu fi dur cu altcineva și nici cu tine.”
