Skip to main content
Nutriție

Au sterolii din plante capacitatea de a reduce colesterolul?

Au sterolii din plante capacitatea de a reduce colesterolul?
Myprotein RO
Scriitor si expert3 ani Ago
Vezi profilul lui Myprotein RO
Sterolii sunt o componentă fascinantă a plantelor, care au un rol uimitor și anume, acela de a reduce colesterolul “rău”, sau LDL. Se găsesc în mod natural în multe alimente și uneori acești steroli sunt adăugați unor alimente pentru a le face mai sănătoase (margarina, sucul de portocale și cerealele).În acest articol vom descoperi ce sunt sterolii din plante, efectele pe care aceștia le au asupra colesterolului și cum îi poți încorpora în dieta ta.

Ce sunt sterolii vegetali?

Sterolii vegetali sau fitosterolii șunt compuși alcoolici din surse vegetale. Există 40 de tipuri diferite de steroli vegetali și până la 200 de forme diferite de compuși derivați care se găsesc în plante și alimentele din mediul acvatic.Pentru a fi mai clar, termenul de stanol (folosit mai degrabă decât sterol) este folosit pentru a descrie sterolii saturați care nu prezintă o legătură dublă în structura lor chimică.Cei mai comuni steroli vegetali sunt sitosterolul, compesterolul și sigmasterolul; toți fiind steroli 4-dimetil (ceea ce înseamnă că nu au niciun grup de metili atașați atomilor de carbon).Structurile acestora sunt foarte asemănătoare cu cel mai comun sterol de origine animală, colesterolul. Similaritatea constă în faptul că structura lor chimică în formă de inel, iar diferențele constau în diferitele legături care se adaugă pe lateralul acestui cerc.Aceștia seamănă cu colesterolul prin funcțiile lor biologice principale, iar aceste similarități sunt cele care dau fitosterolilor beneficiile de sănătate caracteristice.Datorită lungimii lor care este identică cu cea a fosfolipidelor monostratificate, cele care creează o membrană în jurul celulelor, acești compuși încap cu ușurință în aceste membrane celulare. De fapt, aceștia au un rol important în cadrul unor funcții ale celulelor precum menținerea stabilității celulare și a temperaturii optime.În spațiul extracelular, sunt găsiți în principal pe straturile periferice ale mitocondriei (uzina energetică a celulei) și pe straturile reticulului endoplasmatic (responsabil pentru sinteza proteică și a lipidelor).O ultimă funcție a sterolilor vegetali care îi deosebește pe aceștia de sterolii de origine animală, este rolul de precursori pentru o serie de factori care determină creșterea plantei.

Surse de steroli vegetali

O dietă obișnuită asigură aproximativ 0.25g de steroli vegetali zilnic, cantitate dublată dacă urmezi o dietă vegetariană.De fapt, dieta vegetariană poate asigura până la 1g/zi de steroli vegetali.În medie, cantitatea de steroli vegetali ingerată este cuprinsă între 0.15-0.4 g/zi, iar aproximativ 10% din această cantitate provine din consumul de stanoli vegetali.

Uleiuri și grăsimi vegetale

În UK, uleiurile și grăsimile vegetale, cât și produsele derivate din uleiuri sunt considerate a fi cele mai bogate resurse de steroli vegetali. Cantitatea zilnică de steroli vegetali ingerată este aproximativ 44% sitosteroli, 54% sigmasteroli și 59% campesteroli.

Cereale și nuci

Următoarea cea mai bogată sursă de steroli vegetali este reprezentată de cereale și nuci, cu cantități de sitosteroli și campestaroli regăsiți în produse precum grâul și secara. Pâinea și cerealele asigură aproximativ 36% din totalul de sitosteroli consumațiAsemănător acestor surse naturale de steroli, aceștia pot fi adăugați și altor grupe alimentare (exemplu margarina).Alte surse de steroli vegetali (care includ campesteroli, brasicasteroli și avenasteroli) sunt crustaceele, scoicile și stridiile.

Ce impact au sterolii vegetali asupra colesterolului?

Sterolii din plante și colesterolul

Este deja cunoscut faptul că sterolii vegetali reduc colesterolul în general, însă aspectul important este cantitatea de steroli consumată prin dietă care reduce nivelul de colesterol rău sau LDL.De reținut, cu cât este mai mare cantitatea de LDL consumată, cu atât crește riscul de boli cardiovasculare.Cercetările privind avantajele de sănătate ale sterolilor vegetali datează încă din 1950, când forma cristalină a acestor steroli era folosită pentru a reduce nivelul de colesterol persoanelor care prezentau un nivel foarte ridicat.Mecanismul prin care reușeau acest lucru este prin reducerea absorbției de colesterol din sistemul digestiv. Structura lor similară este potrivită pentru a înlocui colesterolul în pachetele formate în intestine care au rolul de a livra grăsimi celulelor, astfel colesterolul era eliminat pe post de resturi.Cercetările care au urmat în anii 1970, s-au dezvoltat și s-a demonstrat faptul că  sitosterolul și campesterolul sunt cele mai eficiente forme ale acestui compus.20 de ani mai târziu, după ce sterolii esteri au fost descoperiți a fi eficienți în reducerea nivelului de lipide la persoanele cu colesterolul ridicat, includerea acestor compuși în maioneză și margarină a fost eficientă și a redus colesterolul cu până la 10-15%. Acest experiment a repornit cercetările legate de sterolii vegetali, ceea ce a dus la producerea mai multor alimente cărora le-au fost adăugați steroli.

Sunt sterolii vegetali anti-oxidanți?

Datorită avantajelor clinice și economice obținute în urma modificărilor aduse dietei pentru a combate bolile cardiovasculare, împreună cu activitatea fizică și medicamentele de reducere a colesterolului, sterolii vegetali continuă să crească în popularitate și să devină o metodă recomandată publicului larg.Această particularitate este posibilă datorită antioxidanților adăugați dietelor vegetariene.

Efectele îmbătrânirii asupra beneficiilor aduse de steroli

Trebuie cunoscut faptul că avantajele sterolilor vegetali diferă în funcție de vârsta persoanei respective.Reducerea nivelului de LDL este semnificativ mai mare la persoanele în vârstă, comparativ cu persoanele tinere. Există un răspuns diferit atunci când doza de steroli vegetali consumată este crescută la 2g/zi.Prin cunoașterea faptului că nivelul de LDL crește pe măsură ce îmbătrânim, prin această doză, cercetătorii au obținut următoarele statistici:
  • 14% reducere a colesterolului LDL pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-59 ani.
  • 9%  reducere a colesterolului LDL pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-49 ani.
  • 11%  reducere a colesterolului LDL pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-39 ani.
Este important de luat în considerare faptul că deși grupul de persoane cu vârste cuprinse între 30-39 ani au avut un procent mai ridicat de reducere a cantității de LDL, cantitatea specifică de colesterol a fost mai mică decât cea a persoanelor cu vârste cuprinse între 40-49 ani (deoarece au avut inițial mai mult colesterol).În cadrul grupului de persoane cu vârste cuprinse între 50-59 de ani, procentul de 14%, ceea ce este echivalentul a 0.5 mol/l de colesterol LDL, ar putea reduce riscul de boli cardiace cu 25% în termen de 2 ani.În cadrul grupurilor de persoane mai tinere, interesant este faptul că acest procent de 25% este similar deoarece deși reducerea colesterolului este mai mică, efectul este mai puternic datorită vârstei grupului.

Efectele secundare specifice sterolilor vegetali

Un efect secundar potențial este blocajul arterial (efect similar colesterolului) din cauza structurii acestora, totuși datorită cantității mici de steroli absorbiți, aceștia nu se pot acumula în același mod precum colesterolul.În mod concret, niciun efect secundar dăunător al sterolilor vegetali nu a fost observat, în ciuda anilor de studii și analize realizate atât pe sterolii vegetali izolați cât și pe esterii acestora.Singurele aspecte îngrijorătoare care au fost notate sunt reducerea absorbtiei vitaminelor liposolubile și reducerea concentrației de betacaroten. De exemplu, pe măsură ce sterolii reduc nivelul de colesterol, am observat o reducere de 8% a nivelului de vitamina E și 25% reducere a beta-carotenului.Această problemă are totuși o importanță minimă deoarece adăugarea unor cantități mai mari de fructe și legume consumate dietei tale, este eficientă în combaterea acestor deficite.Mesaj de reținutDeoarece colesterolul are potențialul de a provoca boli cardiace, este important să-ți revizuiești dieta și să o modifici, făcând-o mai sănătoasă. Dacă dorești să realizezi această modificare prin schimbarea alimentelor consumate, cele bogate în steroli vegetali sunt cele care pot contribui la reducerea colesterolului.Introducerea alimentelor vegetale în dieta ta, precum și adăugarea de legume și grăsimi sănătoase, poate crește cantitatea de steroli vegetali pe care o consumi, ceea ce poate reduce riscul de a dezvolta o patologie cardiovasculară.Luând în considerare faptul că alimentele integrale sunt sursele de steroli vegetali care reduc colesterolul în mod eficient, dacă nu îți plac fructele, salatele și legumele, de ce nu adaugi cereale sau chiar crustacee dietei tale pentru a obține mai ușor acești compuși care îți protejează inima? Inima ta îți va mulțumi pentru această alegere!
Myprotein RO
Scriitor si expert
Vezi profilul lui Myprotein RO
myprotein