
V-ați plictisit de produsele de panificație fade? Atunci trebuie să încercați aceste chifle, pentru ca nu o să găsiți nimic ordinar și fad în acest produs. Am combinat patru tipuri de făină și am creat pentru voi o rețetă specială. Dacă nu vă place făina de amaranth, o puteți pur și simplu înlocui cu făină de kamut.
Timp de preparare | Timp de coacere | Număr porții |
30 minute | 40 de minute | 8 porții |
Ingrediente chifle:
100g făină de frekkeh
100g făină de kamut
100g făină de hrisca
100g făină de amaranth
6g praf de copt
5g sare
5g cimbru uscat
18g mix de semințe
1 ou mediu (50g)
130g iaurt natural degresat
100g apă rece
15g ulei de măsline
Ingrediente decor:
1 ou bătut (pentru uns)
30-40g mix de semințe

Mod de preparare:
Într-un bol, combinați cele 4 tipuri de făină. Adăugați praful de copt, sarea, chimenul și semințele și amestecați totul până la omogenizare.
Adăugați oul, iaurtul, apa și uleiul și începeți să amestecați aluatul cu o lingura de lemn sau cu o spatulă. Când începe să se lege, începeți să-l frământați cu mâinile. Frământați aluatul până când obțineți un aluat moale și elastic. Dacă dețineți un mixer planetar, îl puteți folosi pentru procesul de frământare.
Aluatul obținut se strânge într-o bila. Puneți bila pe suprafața de lucru și începeți s-o rulați pentru a obține o fâșie groasa.
Tăiați fâșia în 8 bucăți egale. Din fiecare bucata se formează o bila.
Așezați cele 8 biluțe de aluat într-o tava tapetata cu hârtie de copt. Le ungeți cu ou bătut cu presarăți aproximativ 5g de semințe.
Coaceți chiflele timp de 40 de minute în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius.
Vă recomandăm să le serviți cu untul nostru de arahide sau să folosiți aceste chifle pentru a vă face singuri un sandwich sănătos acasă.
Calorii | 246kcal |
Grăsimi | 6.9g |
din care saturate | 1.1g |
Carbohidrați | 35.4g |
din care zaharuri | 0.9g |
Fibre | 2.1g |
Proteine | 9.5g |
Sare | 274.3g |
Numele meu este Tatiana, iar scopul meu este să arăt că dulciurile pot fi sănătoase și gustoase în același timp. Dulciurile Nu Îngrașă este locul în care o să găsiți rețete fără zahăr, rețete mai speciale și ieșite din tipar. Sănătatea are gust!
