Myprotein RO
Scriitor si expert3 ani Ago
Când vine vorba despre sănătate, luăm în considerare aspectele legate de dietă și antrenament – însă nu putem uita de odihnă. Pentru a beneficia de mai mult somn odihnitor, putem urma anumiți pași care să ne ajute în acest sens. Câteva dintre schimbările pe care le putem face instant sunt reducerea sau stoparea consumului de cafeină după ora prânzului, stabilirea unor ore fixe de mers la culcare și trezit și folosirea de suplimente care ajută somnul. Unul dintre suplimentele care s-au dovedit a fi eficiente în influențarea unui somn de calitate este magneziul.
Ce este magneziul?
Magneziul este un micronutrient, mai specific, unul dintre mineralele care se regăsesc în mod natural în multe dintre alimentele pe care le consumăm zilnic. Este esențial pentru starea generală de sănătate și folosit de către organism în peste 300 de reacții metabolice. Magneziul contribuie la metabolizarea macronutrienților în ATP sau energie. Are rol important în menținerea sănătății inimii și este esențial pentru dezvoltarea sistemului osos. Alt beneficiu caracteristic magneziului este acela de a combate insomnia.Cum contribuie magneziul la un somn odihnitor?
Magneziul te poate ajuta să te odihnești prin mai multe metode. Suplimentele cu magneziu cresc nivelul melatoninei din organism, au arătat studiile, un hormon care ajută la reglarea ciclului de somn. Un alt studiu a demonstrat că magneziul reduce nivelul de stres (atât psihic cât și inflamator), ceea ce poate avea un impact pozitiv asupra somnului.Nivelul suboptimal de magneziu a fost asociat cu insomnia, definită prin dificultate în a adormi, un somn întrerupt și calitate slabă a somnului. La nivelul reacțiilor chimice, magneziul crește nivelul de GABA (acid gama-aminobutiric), și se leagă de receptorii acestuia care induce o stare de relaxare la nivelul activităților creierului, un proces esențial pentru somn.Magneziul este de asemenea utilizat pentru tratamentul homeopatic în cadrul multor afecțiuni legate de sănătatea mintală, incluzând depresia. Multe studii au fost realizate pentru a se verifica potențialele beneficii asupra stării de sănătate ale magneziului, însă mecanismele de acțiune concrete nu sunt incă descoperite.Suplimentarea cu magneziu pentru a menține un nivel optim care să ducă la un somn odihnitor, poate avea un impact pozitiv și asupra energiei tale fizice și psihice, atât în cadrul antrenamentelor la sale cât și în restul timpului.Dozarea cu magneziu care să contribuie la un somn de calitate
Doza zilnică recomandată pentru bărbați (între 19-50 de ani) este de 400-420 mg/zi, iar pentru femei (între 19-50 de ani) este 310-320mg/zi. Studiile au arătat faptul că o persoană obișnuită obține jumătate din acest necesar zilnic din alimentație, așadar o cantitate de magneziu obținută prin suplimente, egală cu jumătate din cantitatea recomandată zilnic, este rezonabilă pentru un somn odihnitor. A fost dovedit faptul că suplimentarea cu o doză cuprinsă între 200-400 mg/zi nu prezintă efecte negative asupra organismului.Mesaj de reținut
În timp ce mulți factori din viața cotidiană poate influența somnul, magneziul este unul dintre mineralele cu un rol mai important decât ne dăm seama, în mod special atunci când vine vorba de a avea un somn de calitate. Folosirea unui supliment cu magneziu care să te ajute cu reglarea ciclului somnului, te poate ajuta să adormi mai ușor, să ai un somn neîntrerupt și să te simți mult mai odihnit pentru a ataca ziua – și următorul antrenament.Myprotein RO
Scriitor si expert